Mucozita orală în chimioterapie: simptome, prevenție și tratament

După ședințele de chimioterapie, un pahar cu apă poate deveni o provocare pentru pacientul oncologic. Gustul se modifică, senzațiile de la nivelul gurii sunt neplăcute, înghițirea alimentelor sau a lichidelor este, treptat, un chin.

Este o realitate dură a pacientului diagnosticat cu cancer, iar simptomele sunt asociate mucozitei orale în chimioterapie. Deși nu apare la toți pacienții, mucozita orală schimbă felul în care persoana mănâncă, vorbește și doarme. Cum poate fi ținută sub control și prevenită mucozita orală? Răspunsul la întrebare, în rândurile ce urmează.

Chimioterapia acționează asupra celulelor care se divid rapid, nu face diferența între celulele bolnave și cele sănătoase, încercând să reducă multiplicarea lor. Afectate sunt și cele care căptușesc interiorul gurii. Rănile dureroase la nivelul mucoasei orale și disconfortul sunt comune și nu sunt anormale odată ce se începe chimioterapia.

Mucozita orală este o reacție adversă la terapia oncologică bazată pe chimioterapie. Ce o provoacă, cum se recunosc primele semne și ce tratamente funcționează, despre aceste aspecte se va discuta în articol.

Mucozita orală în chimioterapie. Simptome și cauze

Mucozita este inflamația și ulcerația mucoaselor, un efect secundar al chimioterapiei și radioterapiei din tratamentele oncologice. Mucozita orală reprezintă o inflamație și ulcerație (leziuni) de la nivelul cavității bucale, complicație a tratamentelor urmate de pacienții diagnosticați cu cancer: radioterapie, chimioterapie sau o combinație a acestora.

Aproape jumătate dintre pacienții care au în schemele de tratament radioterapia la nivelul capului și gâtului vor dezvolta mucozită orală de gradul 3 sau 4.

Gradele mucozitei orale sunt:

• Gradul 0 – nu sunt modificări sau simptome;

• Gradul 1 – apare un eritem (roșeață) și/sau durere ușoară sau jenă la nivelul mucoasei, fără a se observa ulcerații;

• Gradul 2 – apar ulcerații, pacienții încă mai pot mânca alimente solide;

• Gradul 3 – se extind ulcerațiile, nu mai sunt tolerate alimentele solide, dieta devine lichidă;

• Gradul 4 – apar leziuni severe, pacientul nu se mai alimentează, nu mai consumă lichide, se trece la o nutriție enterală sau parenterală.

La început, roșeața și durerea, dificultățile la înghițire sunt comune la pacienții cu mucozită orală, dar, pe măsură ce afecțiunea se agravează, simptomele vor include atrofierea și degradarea mucoasei bucale, ulcerațiile, uscăciunea gurii. Clinic, debutul tipic pentru mucozita orală cauzată de chimioterapie constă în roșeață, care se dezvoltă în 5-14 zile de la tratament, iar ulterior mucoasa se erodează și se ulcerează.

Durerea la nivelul gurii, rănile bucale și sângerări minore gingivale, salivație vâscoasă, excesivă, infecțiile sistemice de la suprainfectări, senzația de gust metalic sau lipsa gustului și dificultăți de vorbire fac parte din tabloul clinic complet. În formele severe, roșeața este extremă, sensibilitatea orală este mare, ulcerațiile devin extinse, confluente.

Simptomele pot fi prezente la pacienți care urmează chimioterapie pentru tumori solide sau limfom, precum și chimioterapie mieloablativă în doze mari înaintea transplantului de celule stem hematopoietice. Tratamentele combinate (chimioradioterapie concomitentă) pot determina aceeași simptomatologie, cu o intensitate mai mare decât dacă sunt administrate separat, din cauza efectului toxic cumulat al celor două terapii.

Dacă este să discutăm despre o etapizare a mucozitei orale induse de radioterapie și chimioterapie, vom aminti cinci etape, care apar consecutiv și includ inițierea, semnalizarea, amplificarea, ulcerația și vindecarea.

Chimioterapia și radioterapia determină moartea celulelor epiteliale bazale și formarea de specii reactive de oxigen. Aceste specii reactive de oxigen vor duce la moartea celulară directă și vor activa calea inflamatorie, de unde și moartea celulară suplimentară.

De reținut că mucozita orală nu este cauzată doar de deteriorarea produsă de radiație și chimioterapie, pentru că intervine și răspunsul inflamator al propriului organism, cu agravarea leziunilor.

Microbiota orală este importantă în procesul de apariție a simptomelor. Sunt de vină semnalizarea excesivă a citokinelor proinflamatorii și disbioza bacteriană orală asociată tratamentului. Hiposalivația prezentă înainte și în timpul tratamentului înseamnă un risc crescut de mucozită orală, iar statusul nutrițional precar crește riscul și severitatea afecțiunii în anumite contexte clinice.

Simptomele se vor ameliora în decurs de două săptămâni. Durata totală ar putea fi de o săptămână până la șase săptămâni sau mai mult. Când este cauzată de chimioterapie, mucozita se datorează toxicității directe asupra mucoasei, agravată de numărul scăzut de leucocite, iar când este cauzată de radiație, se datorează efectului necrotic și inflamator al energiei radiației.

Mucozita se vindecă, de regulă, de la sine când nu există infecție; spre deosebire de afecțiunea de la chimioterapie, mucozita cauzată de radioterapie durează 6-8 săptămâni, în funcție de durata tratamentului.

O simptomatologie din sfera mucozitei orale în chimioterapie poate însemna amânări sau reduceri de doză, ratele de vindecare și de recuperare putând fi afectate.

Diagnosticarea mucozitei orale în chimioterapie, tratamente și prevenția

Diagnosticul și monitorizarea mucozitei orale în chimioterapie se vor realiza cu ajutorul unei echipe multidisciplinare formate din medicul oncolog, medicul stomatolog și specialiști în medicina orală. Îngrijirea orală profilactică este recomandată pentru a reduce riscul de mucozită orală și de sepsis ulterior.

Aspectul țesuturilor de la nivel bucal și simptomele prezentate la consult vor fi baza diagnosticării mucozitei orale. Testele de laborator și radiografia nu vor fi prea utile în acest context. Culturi/teste suplimentare se recomandă în scenarii clinice în care sunt prezente ulcerații pe palatul dur, gingia atașată sau pe dorsul limbii, pentru excluderea etiologiei virale sau fungice.

Evaluările medicale sunt recomandate la fiecare ședință de chimioterapie, începând din prima săptămână de tratament. La pacienții cu risc crescut, evaluarea orală trebuie făcută atât înainte de inițierea tratamentului, cât și după, cu monitorizare continuă pe parcursul ciclurilor.

Tratamentele mucozitei orale în chimioterapie își propun să prevină, să reducă severitatea leziunilor și să gestioneze eficient simptomele asociate, în vederea continuării terapiei oncologice.

Se începe cu o îngrijire orală de bază, prevenția primară, periajul blând al dinților și clătiri cu soluție salină/bicarbonat de sodiu, tratamente topice și sistemice și cu educarea pacientului. Crioterapia orală, aplicarea gheții în cavitatea bucală pentru vasoconstricție locală, cu scăderea cantității de medicament citotoxic ajuns la celule, este recomandată la pacienții cărora li se administrează 5-fluorouracil în bolus sau melfalan în doză mare.

Planurile de tratament pentru mucozita orală sunt completate cu agenți farmacologici și topici, soluții de electroliți, terapia laser de intensitate redusă (fotobiomodulare), spray protector.

Sunt importante hidratarea și protecția buzelor, folosirea balsamurilor de buze, controlul durerii, analgezice topice (geluri sau ape de gură cu efect anestezic local), analgezice sistemice.

Se vor consuma alimente moi, pasate, bogate în proteine și calorii, se evită alimente tari, uscate, fierbinți, acide, picante.

Legătura dintre mucozita orală în chimioterapie și stomatita aftoasă recurentă

Mucozita orală se poate confunda, terminologic, cu stomatita, respectiv cu stomatita aftoasă recurentă. Stomatita aftoasă recurentă este o afecțiune inflamatorie cronică a mucoasei orale, caracterizată și ea prin ulcerații bucale dureroase, mici, rotunde sau ovale, cu margini circumscrise, halouri eritematoase și baze gri-gălbui, cu debut, de regulă, în copilărie sau adolescență.

Ambele afecțiuni implică un răspuns inflamator mediat de citokine la nivelul mucoasei orale, deși declanșatorul este diferit. În mucozită declanșatorul este toxicitatea citotoxică directă asupra celulelor bazale epiteliale cu generare de specii reactive de oxigen, pe când în stomatita aftoasă recurentă etiopatogenia este incomplet elucidată.

Anumite citostatice pot induce leziuni clinic similare aftelor, independent de mecanismul difuz al mucozitei. Medicamentele chimioterapice sunt menționate printre cauzele posibile ale ulcerațiilor aftoide.

Mucozita orală însă este difuză, afectează suprafețe mari ale mucoasei, apare, de regulă, la 5-14 zile după fiecare ciclu de tratament și se rezolvă odată cu refacerea măduvei osoase/epiteliului. Stomatita aftoasă recurentă are ulcerații recurente, multiple, apare independent de administrarea de citostatice, având un caracter idiopatic/recurent cronic.

În momentul în care pacienții care fac chimioterapie dezvoltă ulcerații orale în afara ferestrei temporale tipice (5-14 zile post-ciclu) sau cu aspect atipic (afte izolate, bine circumscrise, recurente între cicluri), se impune diagnosticul diferențial cu stomatita aftoasă recurentă și cu infecțiile.

În cazul ulcerațiilor din locuri atipice pentru mucozita orală (palat dur, gingie atașată, dorsul limbii), se va trece la recoltarea de culturi pentru excluderea etiologiilor virale sau fungice.

În clinicile, hiperclinicile și spitalele private MedLife, pacientul cu mucozită orală cauzată de chimioterapie va găsi echipe de medici pregătite să evalueze și să ofere un diagnostic în vederea stabilirii planurilor de tratament personalizate. Tehnologiile din clinici și spitale pot facilita evaluarea și înțelegerea simptomatologiei și semnelor mucozitei orale, în așa fel încât intervalul temporal dintre prezentarea la consult și începerea tratamentelor să fie unul cât mai mic.

Oncologii și stomatologii de la MedLife se vor ocupa de fiecare caz în parte cu atenție și cu respectarea protocoalelor de intervenție și diagnosticare; programările la consult, analize și investigații se vor face online, telefonic sau din aplicație, iar multe dintre întrebările despre mucozita orală și nelămuriri pot fi clarificate încă de la prima vizită medicală.